☕ La CAFEA cu AI
Bună dimineața! ☕
Bine ai venit la Ediția #9 a La CAFEA cu AI.
Azi în cafea:
✅ Anthropic lansează cel mai puternic model AI disponibil publicului — Claude Opus 4.7
✅ Procesul secolului în AI: Musk vs Altman, juriul se adună pe 27 aprilie
✅ Cum câștigi timp și te dezvolți pe orice nișă cu un singur prompt
Bem cafeaua și intrăm direct în subiect.
⭐ ȘTIREA SĂPTĂMÂNII — EXPLICATĂ SIMPLU
🌎 Anthropic a lansat Claude Opus 4.7 — cel mai puternic model AI disponibil publicului, din nou.

Pe 16 aprilie, Anthropic a lansat Claude Opus 4.7. Dacă folosești Claude.ai cu abonament Pro, Max, Team sau Enterprise — ești deja pe el fără să faci nimic. Același preț, model mai bun.
Ce s-a îmbunătățit concret:
Performanța la programare a crescut la 87.6% pe SWE-bench — testul standard de industrie pentru cod complex. Viteza pe sarcini lungi s-a dublat față de Opus 4.6. Rezoluția vizuală — capacitatea de a vedea și înțelege imagini — s-a triplat. Modelul acum verifică singur ce a scris înainte să îți dea răspunsul, reducând erorile.
Un detaliu important: Anthropic are un model și mai puternic — Claude Mythos — dar nu îl lansează public pentru că e prea capabil la descoperit și exploatat vulnerabilități de securitate. Opus 4.7 este prima versiune care include sisteme automate de blocare a cererilor periculoase de securitate cibernetică — pregătire pentru viitoarea lansare a lui Mythos.
De ce contează pentru tine: dacă folosești Claude gratuit sau plătit, este mai bun de azi. Dacă nu l-ai folosit niciodată, acum e un moment bun să începi.
🔥 TOP 3 ȘTIRI AI ALE SĂPTĂMÂNII
1️⃣ Procesul secolului în AI: Musk vs Altman începe pe 27 aprilie — mize de $134 miliarde
Pe 27 aprilie 2026 începe la Oakland, California cel mai important proces din istoria AI. Elon Musk cere până la $134 miliarde de la OpenAI, Sam Altman și Greg Brockman, susținând că i s-a promis că OpenAI va rămâne non-profit pentru totdeauna și că promisiunea a fost o înșelătorie deliberată.
Dovada cheie: jurnalul privat al lui Greg Brockman în care a scris „a fost o minciună" și emailurile interne ale lui Sam Altman. Un juriu de oameni obișnuiți va decide dacă ChatGPT — o companie evaluată la $850 miliarde — a fost construită pe o fraudă.
De reținut: Indiferent de rezultat, procesul va defini cum pot companiile AI să își schimbe misiunea și structura juridică. E primul proces de această amploare din istoria industriei.
2️⃣ Un robot umanoid costă acum $4.370 — cât o mașinuță second-hand, pe AliExpress
Compania Unitree și-a adus robotul umanoid R1 pe piețele internaționale la prețul de $4.370 — cu capabilități acrobatice impresionante, inclusiv salturi și mișcări complexe. Acum un an, roboții umanoizi costau $70.000-$150.000.
De reținut: Viteza de scădere a prețurilor e aceeași ca la primele calculatoare și telefoane mobile. Întrebarea la care nimeni nu are răspuns deocamdată: ce face un om obișnuit cu un robot care face salturi mortale?
3️⃣ Un avocat a fost suspendat după ce AI-ul i-a inventat 20 de cazuri judiciare inexistente
Curtea Supremă din Nebraska a suspendat avocatul Greg Lake din profesie după ce documentul său de apel conținea 57 de citări defecte din 63 — inclusiv 20 de cazuri fictive, citate inventate și statute inexistente, toate generate de AI. Lake a negat repetat că a folosit AI, dar instanța nu l-a crezut. În trimestrul 1 din 2026, tribunalele americane au aplicat cel puțin $145.000 în sancțiuni pentru erori similare.
De reținut: AI-ul poate inventa fapte care sună perfect adevărat — fenomenul se numește „halucinație". Regula de aur: niciodată nu folosi AI pentru informații factuale fără să verifici sursa originală. Niciodată.
💡 TOOL-UL SĂPTĂMÂNII: Perplexity AI — motorul de căutare care îți dă răspunsuri directe
Ai observat că atunci când cauți ceva pe Google, primești mai întâi reclame, apoi linkuri, și abia după trebuie să intri pe 3-4 site-uri ca să găsești răspunsul?
Perplexity AI rezolvă exact asta. Pui aceeași întrebare și primești un răspuns direct, clar, cu sursele indicate — fără reclame, fără să dai click pe nimic. Citește el articolele în locul tău și îți dă esențialul.
Exemplu real: am întrebat „Care sunt cele mai bune telefoane sub 2000 lei în 2026?" pe Google și pe Perplexity în același timp. Google a afișat reclame plătite și o listă de linkuri. Perplexity a dat instant un tabel cu 5 telefoane, prețuri reale în lei și o recomandare clară — în 30 de secunde.

Cum îl folosești: mergi la perplexity.ai — fără cont, fără instalare. Scrii orice întrebare și primești un răspuns cu surse verificate.
🎯 PROMPTUL SĂPTĂMÂNII — Câștigă timp și dezvoltă-te pe orice nișă
Unul din cele mai bune lucruri pe care le poți face cu AI-ul este să comprimi ore de conținut în minute. Oricare video YouTube lung — un curs, o prezentare, un podcast — poate fi rezumat în câteva secunde.
Copiază linkul video și scrie în Claude, ChatGPT sau Copilot:
„Extrage-mi din acest video 5-6 idei cele mai bune, prioritizează-le și explică-mi-le dacă sunt mai greu de înțeles."
De testat chiar azi: încearcă cu orice video, eu am folosit videoul lui Hormozi „How to Win in the AI Era" (37 minute): youtube.com/watch?v=94XFE1lijP0
Claude extrage în câteva secunde cele mai importante 5 idei: AI ca multiplicator al expertizei tale, datele proprii ca avantaj competitiv, consecvența zilnică bate intensitatea ocazională, fundamentele afacerii rămân aceleași — AI doar amplifică. 37 minute de video → câteva secunde de citit.
Funcționează pentru: cursuri online, prezentări TED, podcasturi, tutoriale, orice video de pe YouTube.

☕ ÎNTRE DOUĂ ÎNGHIȚITURI
Agenții AI au atins 66% din performanța umană la sarcini reale la calculator — de la 12% acum un an. Deja gata de producție în multe companii (Stanford AI Index, 18 apr)
Neuroni artificiali comunică cu celule cerebrale reale — inginerii de la Northwestern University au tipărit neuroni artificiali care transmit semnale electrice reale neuronilor biologici vii (ScienceDaily, 18 apr)
43% din codul scris de AI necesită debugging chiar și după ce trece testele de calitate și ajunge în producție — conform unui raport VentureBeat din această săptămână
McKinsey folosește AI în interviurile de angajare — candidații trebuie acum să rezolve probleme de business alături de AI-ul intern „Lilli". Competența cu AI e cerință de bază la unul din cele mai mari cabinete de consultanță din lume
👋 ÎNCHEIERE
Asta a fost Ediția #9! Dacă ai un prieten care nu știe nimic despre AI și vrea să înțeleagă ce se întâmplă — trimite-i acest newsletter. E scris exact pentru el. 🙏
Ne vedem Vineri!
Mihai ☕ La CAFEA cu AI

